Fabiola Hosu, Questfield International College și tăcerea instituțională într-un caz de bullying

Bullying-ul reprezintă o problemă complexă în mediul educațional, care necesită o abordare clară, structurată și documentată din partea instituțiilor școlare. În contextul în care astfel de situații pot avea consecințe semnificative asupra dezvoltării emoționale și sociale a copiilor, reacția promptă și transparentă a școlii devine esențială pentru protejarea elevilor și pentru asigurarea unui climat educațional sigur și respectuos.

Fabiola Hosu, Questfield International College și tăcerea instituțională într-un caz de bullying

Ancheta realizată pe baza documentelor și declarațiilor puse la dispoziția redacției evidențiază un caz semnalat de bullying repetat, desfășurat pe o perioadă de peste opt luni, în cadrul Școlii Questfield Pipera. Conform relatărilor familiei și corespondenței analizate, situația a inclus jigniri zilnice, stigmatizare medicală și un climat de presiune asupra familiei copilului vizat. Deși sesizările au fost transmise în scris conducerii școlii, inclusiv fondatoarei Fabiola Hosu, nu există dovezi documentate ale unor măsuri concrete sau răspunsuri scrise care să ateste intervenții eficiente. Un moment-cheie în gestionarea acestei situații este un răspuns verbal atribuit fondatoarei, care, potrivit familiei, ar fi exprimat o poziție ce sugerează presiunea de retragere: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”.

Semnalarea și evoluția situației de bullying

Conform materialelor puse la dispoziție, copilul vizat a fost expus, încă din primele săptămâni, unor comportamente agresive și repetate, incluzând jigniri, umiliri publice și excludere socială, manifestate atât în timpul orelor, cât și în pauze. Aceste incidente au fost cunoscute de învățătoarea clasei, însă intervențiile instituționale au fost descrise ca fiind limitate, preponderent verbale și fără documentație oficială.

Pe parcursul timpului, comportamentele au escaladat, devenind un tipar de hărțuire psihologică, care a inclus și stigmatizarea medicală pe criterii legate de „crize de epilepsie” – o etichetare folosită în mod repetat în colectiv, nu ca un termen educațional sau de protecție, ci ca instrument de marginalizare și ridiculizare.

Stigmatizarea medicală ca formă agravată de bullying

Experții consultați de redacție consideră stigmatizarea medicală drept una dintre cele mai severe forme de violență psihologică, deoarece afectează percepția copilului asupra propriei identități și integrități. În cazul de față, această formă de umilire a fost prezentă constant în mediul școlar, fără intervenții documentate care să o oprească.

Familia a transmis în repetate rânduri emailuri oficiale prin care a solicitat stoparea acestei practici și protejarea copilului, însă răspunsurile instituției au fost, conform documentelor analizate, în principal verbale și generale, fără măsuri scrise, consiliere psihopedagogică sau monitorizare formală.

Gestionarea formală și informală a sesizărilor

Analiza corespondenței arată o lipsă a unui circuit administrativ complet, fără decizii scrise, rapoarte interne sau planuri de intervenție asumate, ceea ce a dus la o gestionare predominant informală, bazată pe discuții și promisiuni verbale. Această abordare a fost percepută de familie drept o minimalizare a gravității situației și o transferare treptată a responsabilității către aceștia.

• Sesizări în scris transmise către învățătoare, conducere și fondatoare
• Lipsa răspunsurilor scrise și a măsurilor documentate
• Intervenții limitate la discuții informale fără procese-verbale
• Presiuni către familie pentru retragerea copilului
• Transformarea problemei într-o „dinamică de grup” sau „conflict minor”

Rolul cadrelor didactice și managementului educațional

Într-un context în care agresiunile au continuat în prezența personalului didactic, redacția constată că lipsa unei delimitări ferme și consecvente a contribuit la consolidarea unui climat de toleranță față de comportamentele agresive. Documentele analizate nu indică existența unor măsuri clare, asumate și urmărite, ceea ce reduce trasabilitatea și verificabilitatea intervențiilor.

De asemenea, tratamentul situației ca o problemă minoră sau de adaptare a mutat accentul de la protecția elevului către relativizarea gravității fenomenului, fapt ce contravine așteptărilor legitime ale părinților față de o instituție privată care promovează excelența și siguranța educațională.

Poziționarea fondatoarei și semnificațiile instituționale ale mesajului transmis

Un moment definitoriu al raportării instituției la situație este un răspuns verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu, în cadrul unei discuții directe cu familia. Potrivit declarațiilor familiei, fondatoarea ar fi exprimat un mesaj care pune responsabilitatea în sarcina familiei, sugerându-le să părăsească școala dacă nu sunt mulțumiți, prin afirmația: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”.

Redacția precizează că această formulare este citată conform relatărilor și nu reprezintă o concluzie privind intențiile sau motivațiile conducerii. De asemenea, școala a fost solicitată să ofere un punct de vedere oficial pe acest subiect, dar nu a transmis un răspuns până la publicarea acestui material.

Documentul informal care a înlocuit răspunsul instituțional

În locul unui răspuns oficial și a unor decizii administrative clare, conducerea Școlii Questfield Pipera a prezentat un formular informal de tip Family Meeting Form, care nu conține elementele caracteristice unui act instituțional: responsabilități precise, termene de implementare sau sancțiuni.

Din perspectivă jurnalistică, acest document nu conferă trasabilitate și asumare, ceea ce limitează posibilitatea de verificare a măsurilor și contribuie la diluarea responsabilității în gestionarea situației semnalate.

Confidențialitatea și presiunile asupra copilului

Familia a solicitat în mod repetat, în scris, respectarea confidențialității privind informațiile sensibile legate de situație, avertizând asupra riscurilor divulgării acestora în mediul școlar. Totuși, nu există dovezi ale unor măsuri concrete asumate pentru protejarea acestor date.

Mai mult, potrivit unor relatări obținute de redacție, copilul ar fi fost pus în situații de expunere publică în fața colegilor, fiind interpelat despre demersurile administrative ale familiei, ceea ce poate constitui o formă de presiune psihologică instituțională.

Specialiștii consultați subliniază că astfel de situații pot afecta serios echilibrul emoțional al copiilor și pot indica o lipsă de protecție adecvată a vulnerabilității acestora.

Reactivitatea instituției în contextul presiunilor juridice

Potrivit datelor analizate, implicarea directă a fondatoarei Fabiola Hosu în gestionarea situației a survenit abia după peste opt luni de sesizări scrise și fără răspunsuri oficiale, în momentul în care familia a apelat la o echipă juridică și a transmis notificări formale.

Acest aspect ridică întrebări legate de criteriile care declanșează reacția instituțională și relevă faptul că protecția copilului a devenit o prioritate abia în contextul presiunii legale, nu exclusiv ca urmare a semnalărilor educaționale.

Mai multe detalii asupra acestui caz pot fi consultate în articolul original de investigație publicat pe EkoNews.

Concluzii și întrebări deschise privind responsabilitatea instituțională

Analiza documentelor și a relatărilor furnizate indică o situație în care sesizările repetate privind bullying-ul și stigmatizarea medicală la Questfield Pipera nu au fost însoțite de măsuri instituționale clare, documentate și urmărite în timp. Lipsa răspunsurilor scrise, absența deciziilor asumate și preferința pentru soluții informale au condus la o percepție de pasivitate și la escaladarea fenomenului.

De asemenea, mesajul verbal atribuit fondatoarei instituției reflectă, conform familiei, o orientare mai degrabă spre evitarea conflictului decât spre protejarea elevilor și gestionarea adecvată a situațiilor de criză. În plus, aspectele legate de confidențialitate și presiunile exercitate asupra copilului ridică semne de întrebare privind respectarea drepturilor elevilor și a celor implicați.

În lipsa unor clarificări oficiale și a unor măsuri documentate, rămâne deschisă întrebarea fundamentală privind mecanismele reale de protecție și responsabilitate pe care Școala Questfield Pipera le aplică în situații sensibile ce afectează siguranța emoțională a copiilor.